"Istoria nu-i decât o poveste despre frică”

   Sprînceană Larisa , născută la 25.03. 1929 în satul Şoldăneşti, r-nul Rezina , astăzi r-nul Şăldăneşti
  
  ,,Îmi este foarte greu pe suflet să-mi aduc aminte despre anii grei ai foametei din 1946-47 prin care au trecut aţît părinţii mei pe nume Paraschiv, cît şi eu cu soţul meu Sprînceană Constantin. Părinţii mei Paraschiv Emanuil şi Maria aveau pe lîngă gospodărie pămînt arabil , animale: vacă, cal, păsări. În anul 1946 în ţară a fost o secetă mare, activiştii de partid , aveau sarcina să strîngă impozite de la ţărani şi mai ales de la cei care aveau cite ceva pe lîngă casă. Printre  activiştii satului era şi nănaşul care fără milă , nu odată a venit şi au măturat podul strîngănd pînă în ultimul grăunte, motivîndu-ne că el este impus s-o facă ne ţinînd cont chiar nici de relaţiile de rudenie. Cînd au venit bolşevicii, părinţii nu mai aveau ce da, şi atunci l-au luat pe tata la Rezina şi l-au bătut punîndu-i ultimatum

ca timp de 3 zile să aducă o anumită cantitate de cereale de unde ştie. S-a întors acasă de la Rezina pe jos, înfometat şi ajungînd acasă cu greu,  plîngea ca un copil , neştiind de unde să ia produse pentru stat. A mai vîndut la gara feroviară, obiecte din casă pentru a da norma cerută. Familia se alimenta cu buruiene doar, pînă cînd mama nu s-a umflat de foame , deoarece şi chiar mica porţie de buruiene preparate de mama tot nouă ni le dădea la cei 3 copii. Atunci tata a luat şi ultimul covor de pe perete pe care l-a schimbat pe o mica turtă de secară, pentru mama , care în acel moment greu a şi salvat-o de la moarte."

    

  Arcer Nicolae ,născut în Orhei , în anul 1940   

  

  "A fost foarte greu, ni se mătura din poduri până la ultimul bob, iar noi eram o familie numeroasă, eu fiind cel mai mare. Pentru a supravieţui fierbeam opincile din piele de porc şi asta era ca supa. Ţin minte cum tata a construit un perete în loc de sobă şi a ascuns grâul şi porumbul. A lăsat o gaură prin care încăpeam doar eu. Mă urcam pe sobă, prin gaură îmi dădeam drumul şi în fiecare zi scoteam câte o strachină de grâu sau grăunţe. Mama le fierbea şi pregătea terci sau ne cocea turte pe plită amestecate cu lobodă fiartă.Aşa am supravieţuit.

 Oamenii care mâncau un fel de clopoţei de la o plantă, de la cantităţi mari se umflau şi mureau. Oamenii flămânzi mureau pe drum. Nici nu avea cine să-i ducă la cimitir. Cel mai tragic era că şi copii se umflau şi mureau ca muştele.Numai la vecinii mei într-o zi au murit 3 copii, au mâncat nişte pomuşoare, s-au umflat şi, când au venit părinţii de la câmp, i-au găsit morţi. Când mai ieşeam din casă, părinţii ne dădeau de ştire să nu spunem la nimeni unde au ascuns grâul. Dacă cineva auzea, declara la organele locale şi îndată veneau şi luau totul, aşa cum au facut la vecinii noştri. Vinovate sunt organele sovietice, care luau până la ultimul bob. Cazuri de canibalism la noi în sat n-au fost. Am auzit în satul vecin unde... a fost strangulată o femeie şi doi copii au fost găsiţi jupuiaţi, tăiaţi, muşcaţi."

  

    "Istoria nu-i decât o poveste despre frică”, după cum spunea Octavian Paler. Pentru mulţi basarabeni, istoria sovietică, cu adevărat este o poveste de frică. Însă o poveste adevărată pe care generaţiile de azi ar tebui să ştie despre ea ca să nu se mai repete niciodată. Azi, cînd multe ţări din Europa de Est au condamnat comunismul, Republica Moldova mai stă încă pe gînduri!                                                                                       

Foametea din 1946-1947, fenomen tragic din istoria neamului.

              „Una din cele mai tragice pagini ale istoriei de după Război în  R.S.S.M. a fost foametea din anii 1946-1947. Din mai 1945 şi până în toamna anului 1946, ploile au ocolit cea mai mare parte a teritoriului Moldovei. Seceta care se dezlănţuise nu avuse precedent în ultimii 50 de ani. În anul 1946 seceta s-a înteţit şi mai mult, iarna fiind fără zăpadă , iar primăvara şi vara  fără ploi. În acel an roada a fost de 2,5  ori  mai mică decât în 1945.Totuşi cauzele principale care au provocat foametea în  R.S.S.M au fost nu calamităţile naturale, ci politica fiscala  rigidă promovată de regimul sovietic în primii ani de după război  şi colectările obligatorii de cereale. Către luna august 1946 se conturează primele simptome ale foametei. Numai în judeţul Chişinău au fost atestate 5200 cazuri de distrofie, majoritatea bolnavilor fiind copii de până la 16 ani. În lunile următoare, numărul bolnavilor şi a celor morţi de distrofie a crescut. În iarna anului 1946-1947, mortalitatea a devenit un fenomen de masă.Mortalitatea a continuat să crească, atingând cote maxime în martie 1947 (25.953 de oameni). Au fost atestate numeroase cazuri de canibalism. Complexul cauzelor obiective şi subiective au determinat proporţiile catastrofale ale foametei. Deşi nu există date statistice oficiale, conform unor investigaţii ale specialiştilor în domeniu, numărul celor morţi în urma foametei atinge cifra de 150-200 mii de oameni”.                     

        Marturiile d-nei    Gudima Eugenia , nascută in anul 1936 in satul Lucaşeuca.

 ,,Aveam doar vre-o 10 ani, însă mi s-au întipărit bine în memorie lucrurile pline de cruzime ce s-au întâmplat atunci. Îmi amintesc că în 1946 nu a fost ploaie, pământul era complet uscat, iar pâinea nu s-a făcut. Mulţi oameni plecau în ţări străine după hrană (de ex. cartofi). Alţii umblau prin oraşele mai mari cu cerşitul, însă erau prigoniţi fără milă. Mâncam lobodă, nalbă, fierbeam piei de animale sau făceam plăcinte din diferite ierburi, pe care le vindeam la piaţă, pentru a mai câştiga nişte bani. Cei care aveau vacă ,oi, capre trăiau puţin mai bine. Îmi amintesc că din cauza igienei precare, mai ales prin sate, s-au răspândit diferite boli molipsitoare, ca tifosul, diareea, scarlatina. Mai apoi, când parcă ieşiseră puţin din această catastrofă şi grâul puţin se făcuse pe câmp, oamenii îl strângeau încă necopt.

Ţin minte cum umblau bolşevicii şi le luau oamenilor pîinea cu de-a sila, cătau prin poduri, beciuri confiscând totul. Pe drumuri puteai vedea oameni pe jos, care cereau o bucată de pâine sau erau decedaţi. Din fericire familia mea a dus-o ceva mai bine, deoarece aveam o vacă, precum şi alte animale”.                                                                                                                               

    Marturiile  doamnei Ana Racu nascută în 1933 în  oraşul Orhei.

,, Deşi aveam doar  13-14  ani, îmi amintesc de acea perioadă groaznică.Deorece pe acele timpuri părinţii mei erau gospodari înstăriţi dispunînd de oi, o vacă şi cîteva ha de pămînt arabil, am fost şi noi ochiţi de cei de la putere ,ca fiind consideraţi precum se spunea pe atunci,,chiaburi”.

Eram două surori, la acel moment adolescente şi îmi aduc acum aminte cu durere şi lacrimi în ochi cum într-o noapte cînd ne era somnul mai dulce ne-au trezit din somn şi ne-au luat cu forţa tot ce aveam pe lîngă casă. Părinţii nostri ca să nu murim de foame,ne-au trimis la bunica. Nici acolo n-am dus-o prea bine. Dimineaţa, la prânz şi seara primeam câte un cartof. A fost greu, însă cu această mică porţie de cartofi am ieşit nevătămate  din foamete. N-o să uit cum bunicii  nu ne lăsau să alergăm sau să ne jucăm, ca să nu ne fie foame. Din fericire,iată am ajuns şi pînă astăzi ,dar din păcate mulţi copii de leatul meu cu care ne jucam pînă atunci, au murit de foame în 1947.”    

  

Marturiile d-nei  Popa Olimpiada  născută in anul 1938 in satul Selişte.

 ,,Aveam pe atunci 8-9 ani şi-mi amintesc ca prin ceaţă acele groaznice vremuri de război şi foame.

Eram 10 copii în familie , eu eram al şaptelea copil . Părinţilor le era foarte greu să ne hrănescă pe saturate pe toţi, mai întîi, mîncam cei mai mici, apoi fraţii mai mari , iar apoi şi părinţii ceea ce le  mai rămînea după noi. Măsura traiului de atunci ne era un pahar cu lapte. Ca prin minune mama şi tata a păstrat în război şi pe foamete o vacă de lapte – aceste animale ne-au salvat viaţa. Am avut noroc că pădurea era aproape şi puteam să strîngem ghindă şi ierburi comestibile .Uscam ghinda, apoi o măcinam şi amestecam cu puţina făină de grîu pe care părinţii au putut s-o ascundă. Îmi aduc aminte că cele mai fericite clipe din acei ani a fost atunci , cînd mîncam cireşe negre uscate de secetă şi căzute pe jos. Spre fericirea familiei noastre , am rămas toţi în viaţă. Însă, pe drumul de lângă noi, vedeam în zilele lungi de foamete cum duceau morţii pe scară. Noi, copiii, îi petreceam pe toţi, lucrul acesta devenind foarte obişnuit. Cei maturi, dar şi copiii primeam foarte uşor moartea: îi vedeam azi umflaţi, două-trei zile gogeau şi după aceea mureau. La cimitir îi duceau imediat. Îi puneau de-a lungul pe o scară, acoperiţi cu un cearşaf. La groapă cearşaful era   luat pentru un alt mort. În 1946-1947 mureau sătenii mei ca muştele... Noi am scăpat. Trăia şi celălalt bunic, ţin minte că avea o ladă plină cu grăunţe – o avere pe atunci...Mulţumesc Domnului că am ajuns să văd şi timpurile de astăzi. Numai suferinţele de atunci ne-au făcut  să preţuim fiecare bucăţică de pîine, să fim mai buni şi blajini cu cei din jur, iar bunul D-zeu mi-a dat zile să ajung pînă astăzi şi să  mă bucur de nepoţi şi strănepoţi, cărora le doresc să  trăiască vremuri mai bune, decît generaţia noastră”.

Pe batrina Basarabie istoria o aruncat-o des prin foc si sabie

         După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, R.S.S.M.  intrase sub supravegherea  directă a Kremlinului. Deja, în mai  1945, a fost instituit un Birou al  P.C.U.S. pentru Moldova, în frun-te cu F.Butov, care conducea prin directive şi indicaţii, realiza controlul structurilor administra-tive din R.S.S.M., informa siste-matic Kremlinul despre starea  lucrurilor din republica recucerită.  Acest Birou a constituit pârghia  principală cu ajutorul căreia se  efectua transplantarea regimului  totalitar bolşevic între prut şi Nistru. Dar nu numai atât: oamenii  din conducerea republicii erau numiţi de Moscova. La 1 ianuarie 1947, de exemplu, Kremlinul a  selectat şi a confirmat în posturi  1.682 de persoane, dintre aces-tea, doar 4,9% erau moldoveni. În primii ani postbelici, P.C. din Moldova şi-a extins structurile, a instituit şi a întărit organizaţia comunistă de tineret, a creat  sindicate sovietice, a dezvoltat  presa periodică. În 1947 au avut loc „alegeri” în organul suprem al  puterii de stat – Sovietul Suprem al R.S.S.M.

   În domeniul economic, admi-nistraţia bolşevică a R.S.S.M.  a impus planuri de dezvoltare, subordonate Gosplanului-instituţiei de planificare a U.R.S.S. În martie 1946, conducerea  U.R.S.S. a aprobat „Legea cu privire la planul cincinal de restabilire şi dezvoltare a economiei  naţionale a Uniunii Sovietice în perioada 1946–1950”, pe baza  căreia, în iulie acelaşi an, organul  suprem al R.S.S.M. a aprobat „Legea cu privire la restabilirea şi  dezvoltarea economiei naţionale  a R.S.S.M. în anii 1946–1950”. Astfel, economia R.S.S.M. se  va încadra în planurile centralizate de dezvoltare a economiei  U.R.S.S. până la dispariţia acesteia, în 1991.

                                           1946.Expropriere NKVD-ista

     La 26 iulie 1946, conducerea U.R.S.S. a adoptat decizia „Cu privire la planul anual al livrărilor obligatorii din recolta anului 1946 pentru R.S.S. Moldovenească”, semnată de I. Stalin şi A. Jdanov. Conform acestui  plan, ţăranii moldoveni trebuiau  să livreze statului 116.000 tone de cereale. Cei care au elaborat  planul nu au ţinut cont de situaţia deosebit de gravă în care se găsea R.S.S.M.: deficitul de forţă de muncă la sate, cauzat de pierderile umane din Războiul al Doilea Mondial, rechiziţionările făcute în anii 1944–1945 pentru  necesităţile frontului, distrugerile pricinuite de beligeranţi, seceta  ce s-a abătut în vara anului 1946. În ciuda acestor realităţi obiective, hotărârea Kremlinului obliga conducerea R.S.S.M. să îndeplinească exact planul de livrări obligatorii. Responsabili pentru  executarea întocmai a directivelor  Moscovei au fost N. Coval, preşedinte al Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., N. Salagor, secretar  al C.C. al P.C. (b) din Moldova, şi A. Sîci, împuternicitul Kremlinului  pentru colectarea cerealelor. ei au organizat şi au colectat cu mână de fier cerealele şi celelalte produse alimentare, provocând o foamete nemaiîntâlnită pe aceste meleaguri, în urma căreia au murit 62.786 de oameni în 1946 şi 153.622 în anul 1947; în plus, mii de oameni au fost bolnavi de distrofie şi subnutriţie. Supra -vieţuitorii foametei îşi amintesc  cu groază acea politică de rechiziţionare a produselor alimentare şi nepăsarea autorităţilor faţă de oameni.

   În Raportul analitic al Comisiei  pentru studierea şi aprecierea  regimului comunist totalitar din Republica Moldova, instituită prin Decretul preşedintelui interimar  al Republicii Moldova, la 14 ianuarie 2010, referitor la Foametea din R.S.S.M. se menţionează: „Concluziile Comisiei atestă că foametea cumplită din anii 1946–1947 nu a fost o consecinţă nemijlocită a secetei, ci a politicii economice şi sociale a regimului  totalitar comunist faţă de popu-laţia din R.S.S. Moldovenească, a sistemului sovietic de acces la produsele alimentare. Conform datelor statistice acumulate de Comisie, în urma foametei au decedat peste 200.000 de oameni. Vina pentru decesele în masă din cauza foametei revine atât lui I. Stalin şi conducerii sovietice de la Kremlin, cât şi Biroului C.C. al P.C.(b) din toată Uniunea pentru R.S.S. Moldovenească, preşedin-te V. Ivanov, Comitetului Central al P.C.(b) din Moldova, în frunte cu prim-secretarul N. Salagor, Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., in frunte cu preşedintele acestuia, N. Coval, împuternicitului Consiliului de Miniştri al U.R.S.S. pentru colectările de cereale în R.S.S.M., A. Sîci, altor responsabili din structurile de partid şi administrative, care au decis destinul oamenilor simpli. Anume vârfurile partidului Comunist se fac vinovate de rechiziţionarea inumană a ultimelor produse agricole, rămase prin podurile caselor, lăsând familii înfometate, fără o fărâmă de pâine pe masă, ceea ce a constituit cauza principală a îmbolnăvirilor şi deceselor în masă. prin politica promovată în anii 1946–1947, ca şi în anii următori, autorităţile sovietice ignorau cu desăvârşire viaţa şi dreptul la viaţă al omului, normele morale fundamentale, obligatorii pentru instituţiile unui stat. Foametea din R.S.S.M. a fost un fenomen provocat prin politica regimului comunist, a fost o crimă monstruoasă de care acesta se face direct vinovat. pentru această crimă, comisă premeditat împotriva populaţiei paşnice, a copiilor şi bătrânilor, a oamenilor în plină vârstă, de toate etniile şi confesiunile, regimul totalitar comunist trebuie condamnat moral, politic şi juridic”. Politica promovată de Moscova a fost identică cu cea din vremea Holodomorului, din Ucraina anilor ’30.

  Pentru a supravieţui, ţăranii basa-rabeni au fost nevoiţi să accepte colectivizarea pământului ce-l aveau în folosinţă, şi a inventaru-lui agricol. Dar şi în condiţiile în care ţărănimea basarabeană, sub presiunea forţei, a fost obligată să se înscrie în cooperativele agricole, regimul comunist a aplicat politica acceptării selective a celor ce intrau în colhozuri.